Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
– Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA!
– Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care
imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il
impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze
realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si
alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii
rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il
intreba:
– Ce ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa,
ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI!
– Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere,
bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci, contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din
jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele.
Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii
tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul
intelept, care-l intreba:
– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor,
a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le
scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te
descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine
bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau
frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe
care trebuie sa o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:
SCHIMBA-TE
PE TINE INSUTI!
– Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de
facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si
inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea
idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar
si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept,
care-l intreba:
– Ce ai invatat tu pe acest drum?
– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si
altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
– Asa este, spuse batranul.
– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva
mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma
resemnez.
– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe
care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data
prin acea poarta, dar in celalalt sens.
– In lupta devenim orbi, isi zise el.
Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a
invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le
recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se
iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se
invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa
ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept
in totalitate, neconditionat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata,
acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:
ACCEPTA-I
PE CEILALTI!
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata
sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a
ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.
Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile,
defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora
luptase.
Batranul intelept aparu din nou si il intreba:
– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de
reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si
sa-i iubesc asa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte.
Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei
ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit sa o cucereasca,
s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor
lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea
sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
– Ce ai invatat pe drumul asta?
– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu
vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare
minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela,
nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si
grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara
nicio conditie.
Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea
implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
Comentarii