Te acuz ca ti-ai eludat indatoririle de fiinta umana. Te acuz ca ti-ai neglijat indatorirea de a fi fericit. Te acuz ca ai lasat iubirea sa treaca pe langa tine. Că te eschivezi, că te ascunzi, că te resemnezi. Ar trebui sa fii condamnat la moarte. Dar mai rau decat atat, vei fi condamnat la singuratate.
Stiu, suna (si este!)… dur. Desigur, nu vrei ca aceste vorbe sa iti fie adresate. Pentru ca te doare. Pentru ca suferi. Suferi tu, cel care posezi valori materiale si titulaturi recunoscute, suferi tu, cel care detii in suflet si in minte comori nepretuite, suferi tu, cel inconjurat de oameni, suferi tu, cel cautat si intrebat, la fel cum suferi tu, cel singur si neinteles de nimeni, nici de tine insuti. Si pentru ca nu ai curaj sa infrunti suferinta, nu te mai incumeti sa fii fericit. Te infometezi cu placeri, in iti pierzi sansa la implinire. Te bucuri ca nu ai nimic de pierdut, in loc sa te ingrijorezi ca nu ai nimic de castigat.
Sistemul pervertit in care traiesti, iti amorteste spiritul si iti atinteste atentia doar in directia nevoilor pe care ti le creeaza artificial. Din ce in ce mai mult, iti pierzi abilitatea de a-ti recunoaste si de a-ti intelege nevoile reale. Nici macar nu mai ai curaj sa te straduiesti. Nici pentru iubire nu te mai straduiesti. Cumva te astepti sa gasesti iubire la supermarket, cu minim de efort si implicare. Preferi sa iti cumperi iubirea, in loc sa iti traiesti iubirea. Pierzi conexiunea cu tine insuti. Te ratacesti de sinele tau. Uiti ca a te integra (modificand si renuntand la parti din tine insuti) nu este acelasi lucru cu a fi acceptat si a apartine (pentru exact cine esti). Muncesti pentru recunoastere din partea altora, nu pentru a te recunoaste tu, pe tine.
Cu cat mai mult te indepartezi de adevarul tau interior, cu atat mai lung si mai greu este drumul inapoi.
Te-ai obisnuit ca a da de greu, este un semn de slabiciune si inadecvare. Asa ca ocolesti drumul greu, chiar daca te conduce spre adevar si reusita autentica. Nu mai esti in stare sa recunosti succesul decat daca este recunoscut de altii, conform standardelor lor – care nu sunt intotdeauna valide si nu sunt intotdeauna in concordanta cu valorile tale. Te multumesti sa ai o viata de succes, fara sa mai verifici (fata de tine) daca viata ta este reusita.
Te amagesti cu momente de viata. Din care nu intelegi si nu invati nimic. Pe care nu le pretuiesti. Pentru care nu te straduiesti, si a caror eventuala pierdere nu o regreti. Pentru ca de o clipa te poti lipsi oricand. O clipa poate fi oricand amanata, inlocuita, copiata, falsificata, imaginata. Nimic de pierdut. Nimic de castigat. Iti innabusi teama, incertitudinea, mandria, orgoliul, cu substituienti de moment (jocuri de noroc, narcotice, shopping, mancat compulsiv, relatii pasagere, sex facil). Insa acestea nu te hranesc, ci te fac sa iti fie si mai foame. Si sa fii si mai singur. Si sa iti fie si mai frica. Iar pentru ca asta iti aduce suferinta, te prefaci intr-o persoana mandra, rece si egoista. Astfel, actionezi din teama si orgoliu, si iti construiesti ziduri de aparare, ziduri de care cei din jurul tau se lovesc (sau ii lovesti chiar tu!). Insa nu te aperi de suferinta lovind, ci iubind.
Pentru iubire se construiesc punti, nu ziduri!
Asa ca hai sa fii iar autentic, vulnerabil, increzator, curajos, FERICIT! Ca atunci cand erai copil! Hai sa descoperim impreuna drumul catre tine insuti. Sinele tau, pus in lumina de care are nevoie, te va conduce singur spre ceea ce ai nevoie si iti este necesar. Aminteste-ti mereu…