Ce inseamna RELATII sociale SANATOASE

Unul din citatele cele mai importante care imi vin in minte atunci cand ma gandesc la legaturile mele cu cei din jur, este cel al lui Gáspár György, care zice ca "Ne naștem dintr-o relație. Ne rănim într-o relație. Ne vindecăm printr-o relație". Asa este, deoarece suntem fiinte sociale si de la nastere pana la moarte, cresterea si evolutia noastra este in oglinda fata de ceilalti.

Cercetările și studiile ultimilor ani au ajuns la concluzia comună că relațiile pe care le avem dau calitatea vieții noastre. Relațiile sociale (și mai ales intime) bune sunt esențiale pentru o sănătate bună, fizică, dar (mai ales) psihică.

Chiar daca educația emoțională și relațională nu a făcut parte din cultura și educația niciunei generații, exista totusi o serie de criterii comune ale relatiilor din care faci parte, prin care poti evalua cat de sanatoase sau de toxice sunt acestea, fie că te gandesti la relație romantică, de prietenie, de colegialitate sau de rudenie.

Caracteristicile unor relații sănătoase

Deși fiecare relație e unică în felul ei, există câteva caracteristici care diferențiază o relație sănătoasă de una nesănătoasă. Iată cele mai importante:

  • Încrederea
Este o componentă cheie a relațiilor sănătoase.

Relațiile pe care le ai la începutul vieții pun bazele așteptărilor pe care le vei avea în relațiile viitoare, între tipul de atașament format în copilărie și capacitatea de încredere existând o legătură directă. 

Deși bazele încrederii se pun în copilărie, experiențele ulterioare o pot influența covârșitor.

Încrederea se stabilește prin modul în care două persoane se tratează una pe cealaltă. Față de o persoană care se poartă bine cu tine în mod constant, care nu are un comportament care itu trezește suspiciuni, care iti este alături când ai nevoie, cel mai probabil, ajungi să ai încredere în ea. Pe măsură ce această încredere crește, relația devine o sursă mai mare de confort și siguranță.

Dacă simți că trebuie să ascunzi lucruri față de cealaltă persoană, este din cauză că iti ne lipsește încrederea în ea. 

  • A putea fi cine ești tu cu adevărat 

Capacitatea de a fi tu însuți se referă la ce și cât ești dispus(ă) să împărtășești despre tine cu o altă persoană.

Dacă la începutul unei relații, în mod firesc, suntem reținuti în a ne dezvălui, pe măsură ce intimitatea relației crește, începem să ne dezvăluim unul altuia tot mai mult din experiențe, gânduri, opinii pe diferite teme, credințe, interese, etc. Cel puțin așa este firesc.

O deschidere cât mai mare a partenerilor din cuplu ajută la o mai bună conectare, favorizând și o mai mare încredere. 

Asta nu înseamnă că trebuie să împărtășesti fiecare lucru cu partenerul, caci fiecare persoană are propria intimitate, propriul spațiu emoțional și psihic. Ceea ce contează cel mai mult este dacă te simți confortabil să împărtășesti partenerului/partenerei speranțele, temerile, sentimentele, acele aspecte care te fac (sau pot face prin cunoașterea de către celălalt) mai vulnerabili. Nu e nevoie să fie vorba de aspecte intime, poate fi vorba și despre aspecte generale de viață, important este să știi că poti împărtăși cu celălalt fără să te pui în pericol (spre exemplu: că nu se va supăra, că nu va folosi lucrul împotriva ta).

  • Limitele sănătoase

Partenerii pot avea nevoi și dorințe diferite, important este să găsească modalitățile potrivite de a face compromisuri, de a se adapta celuilalt, menținându-și în același timp limitele.

Limitele nu înseamnă secretizare, ci doar că fiecare persoană are propriile nevoi și așteptări.

Limitele sănătoase sunt unice pentru fiecare individ și pentru fiecare cuplu. Ele stabilesc ce acceptăm și ce nu acceptăm în relația noastră.

Printre exemplele de limite sănătoase se află: a nu umbla în telefonul celuilalt, a acorda reciproc timp și spațiu pentru a avea prietenii în afara relației, a respecta spațiul personal al celuilalt.

Spre exemplu, un partener cu așteptări nesănătoase se poate aștepta să știe tot timpul unde esti și ce faci sau să restricționeze cu cine iti poti petrece timpul sau să ceară accesul la conturile personale de socializare, email.

  • Respectul reciproc

În relațiile sănătoase, oamenii nu se înjosesc, nu se umilesc, nu profită de momentul de slăbiciune al celuilalt, își oferă sprijin și siguranță.

Respectul se poate manifesta în mai multe moduri, prin: a fi interesat(ă) de lucrurile care plac celuilalt, prin a-i permite să aibă propria individualitate, prin sprijinirea și încurajarea preocupărilor și pasiunilor sale, prin ascultarea activă, atunci când se adresează direct, dar și pasivă, prin atenția pe care o acordăm gesturilor, atitudinii, comportamentului său, prin curiozitatea manifestată pentru viața sa de zi cu zi (mă refer strict la cea exterioară cuplului).

  • Dragostea și afecțiunea

Relațiile sănătoase sunt caracterizate de dragoste și afecțiune. O relație începe adesea cu o dragoste pasională sau cu emoții puternice, iar în timp, se transformă într-un mix de sentimente de afecțiune, compasiune, încredere, intimitate.

Cuplurile din relațiile sănătoase sunt capabile să construiască o intimitate progresiv mai profundă pe măsură ce relația avansează.

Cheia unei relații sănătoase este ca ambii parteneri să fie mulțumiți de nivelul de afecțiune pe care îl împărtășesc.

Un parteneriat hrănitor se caracterizează prin dragoste și afecțiune autentică unul pentru celălalt, care se exprimă într-o varietate de moduri.

  • Buna comunicare

Relațiile sănătoase și de lungă durată necesită capacitatea de a comunica bine. 

A fi capabil să comunici nu înseamnă să nu ai conflicte, înseamnă să fii capabil să rezolvi eficient diferențele de opinie.

Atunci când apar conflicte, cei care au relații sănătoase sunt capabili să evite atacurile personale.

Ei rămân respectuoși și empatici față de partenerul lor în timp ce își discută gândurile și sentimentele și lucrează pentru a ajunge la o rezolvare.

Uneori, conflictul poate fi chiar o oportunitate de a consolida o conexiune cu partenerul. El poate fi benefic atunci când urmările lui sunt schimbările benefice pentru viitorul relației.

  • Oferirea reciprocă

Relațiile sănătoase sunt marcate de o reciprocitate naturală. Nu este vorba de a ține socoteala sau de a simți că îi ești dator celeilalte persoane. Într-o relație sănătoasă, partenerii fac unul pentru celălalt lucruri unul pentru că le face plăcere, din proprie inițiativă.

Uneori, unul dintre parteneri poate avea nevoie de mai mult ajutor și sprijin. Un astfel de dezechilibru este în regulă atâta timp cât fiecare persoană este de acord cu dinamica și ambii parteneri primesc sprijinul de care au nevoie.

Un criteriu important al unei relații sănătoase este ca nevoile fiecărui partener să fie satisfăcute, indiferent că ele se aseamănă sau sunt diferite. 

Relații nesănătoase

O relație este nesănătoasă atunci când aspectele rele, dăunătoare le depășesc pe cele bune, când anumite comportamente sunt dăunătoare pentru una sau ambele persoane.

Perioadele de stres, spre exemplu, pot duce la comportamente și mecanisme de adaptare care creează probleme, dar dacă cuplul are baze solide, printr-o bună comunicare și intenție comună de a rezolva probleme și/sau cu ajutorul unui terapeut de cuplu, ele se pot depăși.

Semnele unei relații nesănătoase includ:

  • Încercări de a controla comportamentul partenerului/partenerei
  • Ignorarea celuilalt, teama de a-i împărtăși opiniile sau gândurile
  • Presiunea exercitată pentru a renunța la lucruri care ne plac
  • Critica a ceea ce faci/cu cine iti petreci timpul/cum te îmbraci, etc.
  • Sentimentul de a fi presat să te schimbi (să fim altfel decât esti)
  • Lipsa de corectitudine în soluționarea conflictelor
  • Lipsa de intimitate sau presiunea de a împărtăși fiecare detaliu al vieții tale
  • Neglijarea propriilor nevoi pentru a le pune pe cele ale celuilalt pe primul loc
  • Comunicarea deficitară (inclusiv imposibilitatea de a comunica deschis de frica reacției celuilalt)
  • Controlul inegal asupra resurselor comune, în lipsa acordului comun (cum ar fi banii și transportul), dominarea în momentele de conflict ….

Mini-ghid pentru evaluarea rapida a relatiilor tale:

Când evaluezi sănătatea relațiilor tale, este util să iti pui întrebări de genul:

  • Avem încredere unul în celălalt?
  • Ne respectăm unul pe celălalt?
  • Ne susținem reciproc interesele și eforturile?
  • Suntem sinceri și deschiși unul față de celălalt?
  • Suntem capabili să ne păstrăm identitatea individuală?
  • Putem vorbi deschis despre sentimentele, speranțele, temerile și visele noastre?Simțim și ne exprimăm afecțiunea și dragostea?
  • Există egalitate și corectituine în relația noastră?
Sa fim recunoscatori oamenilor care ne fac fericiti; sunt gradinarii fermecati care ne fac sufletele sa infloreasca.– Marcel Proust


Comentarii