Fiecare anotimp al anului aduce cu sine o anume doza de motivatie, care ne determina sa ne mentinem constienti de modul în care ne petrecem timpul, banii și energia. Dar poate că nici un sezon nu are o intenționalitate atat de mare, cum este cea din sezonul sărbătorilor de iarna.
Suntem bombardați cu 2-3 luni de zile inainte, cu oferte si reclame care ne solicita atenția. Și obiceiurile sănătoase sunt schimbate în mod neobservat cu unele nesănătoase, pe măsură ce stimulii vizuali se adună în jurul nostru. Astfel, un sezon care in sine, este dedicat fericirii și bucuriei, produce, neintentionat, stres și anxietate, ca să nu mai spun de problemele medicale cauzate de excesele alimentare.
Insa, pentru a evita toate acestea, si a trai cu bucurie "magia" sarbatorilor, iata o serie de adevaruri simple, pe care ar trebui sa ni le amintim, in fiecare an:
1. Nu trebuie să cheltuiesti mulți bani pentru a te bucura de un Crăciun perfect.
Comercianții vor încerca, din nou în acest an, să te convingă de toate lucrurile pe care trebuie să le cumperi pentru a crea niste sărbători de neuitat pentru familia ta - cadouri, ornamente, decoratiuni, luminite, mâncare, haine. Dar nimic din aceste lucruri nu sunt necesare pentru niste sarbatori de iarna cu adevarat minunate.
2. Păstrează-ți esentialul în sezonul sărbătorilor.
Fiecare dintre noi își defineste „esentialul” în mod diferit. Mulți caută reînnoirea spirituală. Pentru unii e importanta intalnirea anuala cu intreaga familie. Altii se concentreaza pe ceea ce pot oferi altora. Unii cauta odihna. Altii se retrag pentru a-și aminti de plecarea unei persoane dragi. Unii au in vedere ocazia de a-si evalua anul care trece și de a se organiza pentru următorul. Mulți aleg o combinație a celor de mai sus.
Dar cel mai important pas, este să-ți definești ce este esential pentru tine in sezonul de sărbători, și să nu lași nimic să-ți distragă atenția de la acest lucru – nu cadourile, nu activitățile, nu mâncarea și nu obligațiile.
De multe ori, toate lucrurile pe care le credem că vor ajuta la celebrarea lucrurilor cu adevarat importante, nu fac decât să distragă atenția de la el.
3. Amintirile nu sunt făcute din jucării.
Adu-ți aminte cele mai prețioase amintiri de Crăciun. Poate unul sau două implică un cadou pe care l-ai primit. În cea mai mare parte, cele mai prețioase amintiri ale noastre din sezonul sărbătorilor de iarna implică TIMP IMPREUNA cu cei dragi, nu lucruri din plastic.
4. Nu continua tradițiile de sărbători care te coplesesc.
Aminteste-ti ca tu esti persoana care detine controlul asupra vieții și deciziilor tale, chiar și în timpul sărbătorilor. Și ai dreptul sa te îndepărtezi de agitație oricând doresti (sau ai nevoie).
5. Căuta-i pe cei care suferă.
Crăciunul este un sezon dificil pentru mulți, în special pentru cei care au suferit o pierdere semnificativă în anul care se incheie. Acorda un timp aparte in acest sezon al sarbatorilor, pentru a contacta un prieten sau un membru al familiei care trece prin prima experiență de Crăciun fără o persoană dragă. Împărtășirea unor bucurii de Crăciun le va spori bucuria lor... și tie.
6. Prezența ta este cel mai mare cadou.
Cel mai mare cadou pe care îl poți oferi cuiva este timpul tău. Când îți dai timpul tău, dai o parte din viața ta, pe care nu o vei primi niciodată înapoi. Poți câștiga mai mulți bani, dar nu poți câștiga mai mult timp. Poti cumpăra un cadou, dar nu poți cumpăra mai mult timp. Așa că ofera, cât mai mult posibil cadou - atenția ta.
La urma urmei, dacă petreci prea mult timp și energie departe de cei dragi, in cautarea cadoului perfect, poate că, de fapt, cauți în locul greșit.
7. Nu cheltui peste buget.
Nu fa si tu parte din cei peste 70% dintre cei care depasesc bugetul alocat de sarbatori!
Bucuria ta de Crăciun nu va fi mai mare, daca vei cheltui mai mulți bani decât ti-ai propus.
Aminteste-ti de plățile pe care le ai de facut in următoarele 5 luni, ca sa eviti gustul amar pe care il pot lasa achizițiile nerationale de Crăciun.
8. Cadourile care nu lasa dezordine sunt absolut posibile și chiar apreciate.
Sărbătorile nu trebuie să aibă ca rezultat, dezordine suplimentară în casa ta, a celor dragi sau în camera copilului. Oferirea de cadouri se poate face în mod simbolic si semnificativ, fără a cheltui prea mult si fara a incuraja consumerismul.
9. Sărbătorile sunt o ocazie excelenta pentru recunostinta.
Nemulțumirea este combustibilul care permite consumerismului să înflorească. De îndată ce crezi că o altă achiziție iti va îmbunătăți viața, te indrepti spre un comportament de consum.
Din păcate, nu există un alt sezon precum cel de Crăciun care să stimuleze întratât nemulțumirea în viața noastră. Când nemulțumirea crește, recunoștința se micșorează. Este nevoie de mementouri consecvente pentru a sărbători tot ceea ce ai, mai degrabă decât să ne concentrezi pe tot ceea ce nu ai.
10. Crăciunul este un timp pentru pace si pentru a serba NASTEREA Domnului.
Sezonul Crăciunului trebuie să fie o sărbătoare a păcii, bunăvoinței și reconcilierii. Cu toate acestea, pentru multe familii, gândurile de pace, rareori însoțesc sezonul sărbătorilor de iarna. De multe ori, ani de amărăciune, resentimente și depresie, vin gramada peste neînțelegeri și comportamente greșite. Cele mai mari certuri se despartiri au loc in aceasta perioada. Fa cumva, ca incepand din acest an, sa fie diferit. Fa loc impacarii, bucuriei ce nu piere. Aminteste-ti ca de Craciun, de fapt serbam Nasterea lui Hristos si concentreaza intreaga pregatire si timpul tau din aceasta perioada, pentru acest fapt. Astfel, schimba paradigma si toate se vor alinia. Lasa-l pe Hristos sa se nasca si in tine, in sanul familiei tale, intre cei dragi, lasa-L sa iti aduca pacea Sa si bucuria.
Stiu ca este nerezonabil să presupun că fiecare familie își va găsi pacea în acest an, dar stiu si ca este rezonabil să ma gandesc că cel puțin o familie o va găsi. Și poate (doar poate), va fi a ta.

Comentarii
Trimiteți un comentariu