Pentru mine, Paștele nu este doar o sărbătoare. Este cea mai intimă, profundă și personală sărbătoare a sufletului meu. Poate pentru că vine odată cu primăvara, când natura reînvie, și odată cu ea – dacă ne dăm voie – renaștem și noi.
Fiecare floare care înmugurește, fiecare copac care înverzește parcă îmi amintește că viața nu stă pe loc. Chiar și după ierni grele – în afară și înăuntru – primăvara se întoarce. Așa e și cu sufletul. Așa e și cu Paștele.
Săptămâna Mare îmi vorbește mereu despre rănile nevindecate. Despre cum Hristos a fost trădat, rănit, abandonat de cei pe care i-a iubit. Și cum a dus acea durere până la capăt – cu iertare, cu putere tăcută. Așa cum uneori ducem și noi dureri nespuse, răni care ne apasă, fără să cerem ajutor, fără să știm cum să le vindecăm.
Dar Paștele nu e despre sfârșit. E despre promisiune. Despre viață după durere. Despre iubire care învinge moartea. Despre lumină care pătrunde și în cele mai întunecate colțuri.
Asta mi se pare și frumusețea life-coachingului. În forma lui cea mai autentică, e o formă de renaștere. Un spațiu unde poți așeza rănile tale, fricile, întrebările, visurile uitate. Unde nu ești judecată, ci însoțită. Un spațiu sigur, cald, în care începi, pas cu pas, să revii la tine.
Așa cum postul și spovedania ne pregătesc pentru Înviere, și lucrul cu sine – cu emoțiile, cu gândurile, cu tiparele noastre – ne pregătește pentru o viață mai plină de sens. Mai vie. Mai aliniată cu cine suntem cu adevărat.
Te încurajez ca anul acesta, de Paște, să nu te oprești doar la ouă roșii și lumânări aprinse. Pune-ți mâna pe inimă și întreab-o: "Ce ai vrea să lași în urmă? Ce ai vrea să renaști în tine?"
Dacă simți că e timpul să pornești pe acest drum de regăsire, eu sunt aici. Cu ascultare, cu un spațiu în care nu trebuie să fii puternică tot timpul. Doar prezentă. Și deschisă la lumină.
Paștele adevărat începe în noi. Și, poate, poate... de data asta îl vom purta cu noi nu doar o zi, ci tot anul.
Cu lumină și nădejde,
Mihaela
Comentarii
Trimiteți un comentariu