Puterea vindecătoare a râsului și a stării de bine - Săptămâna 5/7

Dumnezeu râde cu cei care știu să se bucure de viață.

În primele 4 săptămâni din călătoria noastră interioară, am explorat recunoștința pentru prezență, relația cu Dumnezeu, pentru sensul vieții și pentru relatii. Acum, poate pare neașteptat, dar ne îndreptăm către un alt aspect esențial al unei vieți trăite cu inimă deschisă: voia bună și umorul. 

De ce să fim recunoscători pentru râs, zâmbet, glume, momente de veselie? 

Pentru că ele sunt forme de vindecare. Sunt pauze de lumină în mijlocul greului. Sunt punți între oameni. Sunt respirații adânci între două poveri.  

De ce e important să ne amintim de bucurie și umor?

1. Ne reconectează cu viața. Un râs sincer te poate scoate dintr-o zi gri. Poate schimba atmosfera unei încăperi. Poate alunga norii interiori.

2. Ne apropie de ceilalți. Cele mai solide prietenii se clădesc nu doar pe sprijin reciproc, ci și pe râsul împărtășit. Glumele din familie, tachinările dintre colegi, râsul până la lacrimi cu prietenii… toate creează legături de suflet.

3. Ne arată că nu trebuie să fim perfecți. Când putem râde de noi înșine, devenim mai blânzi. Nu ne mai temem de eșec, ci îl transformăm în poveste.

4. Ne vindecă. Psihologic și chiar fizic, râsul reduce stresul, relaxează mușchii, reglează tensiunea. O minte senină trăiește mai ușor și mai bine.

De ce uităm să fim recunoscători pentru voie bună și umor?

• Pentru că le considerăm „normale” sau „banale”. 
• Pentru că în cultura noastră, adesea asociem seriozitatea cu profunzimea. 
• Pentru că, în graba și greutatea vieții, nu mai vedem momentele de lumină.  

Dar exact acele scurte clipe de râs sau destindere sunt semne că suntem vii. Că avem capacitatea de a ne bucura, de a transforma, de a nu lua totul în tragic.

Cum putem practica recunoștința pentru momentele de voie bună?

• Să ne amintim la finalul zilei ce ne-a făcut să zâmbim. 
• Să păstrăm în minte poveștile amuzante sau reacțiile haioase ale copiilor, prietenilor, chiar și ale noastre. 
• Să cultivăm compania oamenilor veseli, care ne fac bine.
• Să ne dăm voie să râdem. Cu alții. De noi. Cu Dumnezeu.  

7 întrebări de reflecție pentru a trezi recunoștința pentru umor și voie bună:

1. Ce m-a făcut să zâmbesc azi, chiar și pentru o clipă? Ex: o replică haioasă, o poză veche, un copil care a spus ceva amuzant.
2. Când am râs ultima oară cu poftă și cine era lângă mine? Ex: un prieten care mereu are glume bune, o seară relaxată în familie.
3. Ce întâmplare haioasă din trecut îmi încălzește inima de fiecare dată când mi-o amintesc?  Ex: o gafă la școală, o nuntă cu peripeții, o greșeală simpatică.
4. Cine este acea persoană în viața mea care aduce mereu bună dispoziție? I-am spus vreodată cât de mult apreciez asta? Ex: colegul de birou, bunicul, prietena care face stand-up fără să vrea.
5. Cum reacționez când fac o greșeală? Mă critic sau pot zâmbi și merge mai departe? Ex: când ai încurcat zilele, ai spus ceva ciudat – ai râs sau te-ai învinuit?
6. Ce moment recent m-a ajutat să privesc viața cu mai multă ușurință? Ex: o glumă care a detensionat o ceartă, o situație absurdă care te-a făcut să râzi în loc să te enervezi.
7. Cum pot aduce mai multă voie bună în relațiile mele? Ex: prin glume nevinovate, prin a nu lua totul personal, prin a crea momente de joacă.

Exercițiul săptămânii: Jurnalul de zâmbete

Timp de 7 zile, notează în fiecare seară un moment care ți-a adus zâmbetul pe buze. Poate fi ceva simplu, spontan sau neașteptat. La finalul săptămânii, recitește-le și observă câtă lumină ai adunat.

 

Râsul este soarele care alungă iarna din chipul omului.

Această săptămână e un reminder că recunoștința nu înseamnă doar solemnitate. Înseamnă și veselie, autoironie, joacă, voioșie. Înseamnă să te bucuri sincer că ai râs, că ai fost ușor, că ai fost om. După recunoștința pentru sensul vieții, această etapă ne învață că și bucuria e un sens în sine.